Loading...
Un fost consilier prezidential da de pamant cu Tudorel Toader: „Dobitocul asta n-a inteles nici la ora asta! Sa vedem si partea plina a paharului. Mai bine un imbecil la Justitie decat unul ca Nicolicea” – Circul Politic

Un fost consilier prezidential da de pamant cu Tudorel Toader: „Dobitocul asta n-a inteles nici la ora asta! Sa vedem si partea plina a paharului. Mai bine un imbecil la Justitie decat unul ca Nicolicea”

Insistenta lui Tudorel Toader de a incerca sa dovedeasca faptul ca nu a comis nicio eroare in raporul de evaluare a lui Augustin Lazar in legatura cu ordonanta de clasare a unui dosar al presedintelui Iohannis este taxata dur pe retelele de socializare. Lideri de opinie au reactii acide fata de gafele in cascada ale ministrului Justitiei.

„Cat de ticalos e Tudorel. Ce rusine a Dreptului. Ce amator nesimtit. A mintit ca o sluga in privinta procurorului general”, a comentat jurnalista Ramona Ursu comunicatul Parchetului General in care era ironizata tentativa lui Toader de a explica de ce a vorbit despre ordonanta de clasare in dosarul inaintat Presedintiei.

Sebastian Lazaroiu, fost consilier prezidential, l-a catalogat drept „dobitoc” pe Toader.

„Dobitocul asta n-a inteles nici la ora asta, dupa ce s-a publicat documentul, ca Lazar ala e alt Lazar”, a scris Lazaroiu pe Facebook.

Lazaroiu a apreciat ca este mai bine ca un „bivol” ca Toader sa fie ministru, decat unul ca Nicolicea.

„Sa vedem si partea plina a paharului. Mai bine un imbecil la Justitie decat unul ca Nicolicea. Nicolicea e inteligent, credeti-ma pe cuvant. Tudorel, si daca da OUG cu amnistia, sigur face o greseala care anuleaza tot documentul. Si nu le face intentionat. Omul e chiar nescolarizat.

Nicolicea n-are Dreptul ca el, dar e un autodidact malefic si stapaneste mai bine legile si procedurile decat impostorul asta care-si zice profesor universitar. E prima oara cand ma bucur ca guvernul asta are un bivol de asa calibru”, a mentionat Lazaroiu.

Oana Gheorghiu, de la Asociatia „Daruieste Viata” are si ea cuvinte dure.

„Acesta este ministrul justitiei. Adica, teoretic, un om de drept, riguros, onest si asumat. In realitate, pur si simplu, un neghiob incompetent si vandut pe 2 lei”, a scris Gheorghiu.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a afirmat, miercuri seara, ca nu este vorba de nicio eroare referitoare la „ordonanta de clasare din dosarul de candidatura a lui A. Lazar”. „Intrebarea mea era urmatoarea – cum se justifica o astfel de ordonanta in dosar”, adauga el.

„Simple precizari ! Nu a fost si nu este nici o eroare referitoare la ordonanta de clasare din dosarul de candidatura a lui A. Lazar. Intrebarea mea era urmatoarea – cum se justifica o astfel de ordonanta in dosar. In sfarsit aflam si «justificarea» – a gresit grefiera care a multiplicat lucrarile acestuia”, scrie Tudorel Toader pe Facebook, miercuri seara.

El aminteste de o „greseala” in ceea ce priveste protocolul secret din 2009.

„Reamintesc si faptul ca tot o «greseala» a fost si pe data de 20 martie 2018, atunci cand grefiera a multiplicat Protocolul secret din 2009, l-a trimis la MJ fara ultimele doua pagini care se «lipisera» la exemplarul trimis la CSM !”, mai scrie ministrul Justitiei.

Procurorul general Augustin Lazar a afirmat, dupa ce Ministerul Justitiei a facut precizari referitoare la numirea sa, ca a aflat abia dupa o saptamana de suspans ca ordonanta de clasare invocata de ministrul justitiei nu a fost emisa, confirmata sau verificata de el, cand era procuror la Alba Iulia, apreciind ca acesta este „un mod tipic de manipulare prin distorsionarea adevarului”. Lazar explica modul in care a aparut eroarea referitoare la clasarea unui dosar vizandu-l pe presedintele Iohannis.

„Am aflat abia dupa o saptamana de suspans ca ordonanta de clasare invocata de ministrul justitiei nu a fost emisa, confirmata sau verificata de subsemnatul in calitate de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, astfel cum acesta a lasat sa se inteleaga, enumerand-o ca motiv de revocare. Este un mod tipic de manipulare prin distorsionarea adevarului”, a afirmat el.

El afirma ca ministrul Justitiei exploateaza o eroare de grefa survenita in martie 2016, facuta cu ocazia selectarii lucrarilor necesare pentru procedura de numire in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. „Efectuand copii dupa documente redactate de A. Lazar, grefiera a fotocopiat, urmare a unei erori generate de identitatea numelui de familie, ordonanta emisa de procurorul sef adjunct de sectie Cristian A. Lazar din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Aceasta ordonanta de disjungere cu privire la alte persoane a ajuns prin declinarea competentei la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, dosar pe care l-am repartizat, spre solutionare, unui procuror. Copiile mai multor lucrari au fost introduse intr-un plic si depuse impreuna cu proiectul de management la Ministerul Justitiei, unde eroarea a fost observata si inlaturata. Proiectul a fost publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii in perioada 4 – 21 aprilie 2016, fiind pus in dezbatere publica, perioada in care s-au efectuat verificari asupra candidatului, asa cum s-a dispus prin Hotararea Sectiei pentru Procurori nr. 235 din 4 aprilie 2016”, a aratat el.

Conform acestuia, printr-o adresa emisa, Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat ca aceasta ordonanta de clasare, apartinand altui procuror, nu s-a aflat in dosarul de candidatura. De altfel, documentul care poarta numele altui procuror nu poate fi utilizat pentru verificarea rationamentului juridic al candidatului.

Anterior, Ministerul Justitiei a publicat, miercuri seara, precizari privind numirea in functia de procuror general a lui Augustin Lazar, fiind identificate „probleme” in procedura de numire. Astfel, se arata ca in dosarul de numire de la Ministerul Justitiei s-a identificat o ordonanta de clasare pentru un dosar deschis in anul 2013 pe numele primarului municipiului Sibiu de la acea data, Klaus Iohannis. MJ anunta ca trimite CSM o copie integrala a dosarului aflat la minister si solicita CSM „sa confirme sau sa infirme cu date si fapte aspectele identificate in evaluarea documentelor din copia dupa dosarul care a stat la baza numirii domnului Augustin Lazar”.

Un fost consilier prezidential da de pamant cu Tudorel Toader: „Dobitocul asta n-a inteles nici la ora asta! Sa vedem si partea plina a paharului. Mai bine un imbecil la Justitie decat unul ca Nicolicea” was last modified: noiembrie 1st, 2018 by Radu Anghel
Sa raspandim circul prin sat...
spre

Share Page

Close