Fostul deputat Mihai Sturzu a susținut, într-o postare pe Facebook, faptul că Liviu Dragnea a omorât PSD-ul, iar social-democrații care au coloană vertebrală ar trebui să plece din partid și să înceapă împreună un nou proiect politic, informeaza b1.ro.
Sturzu a susținut că Liviu Dragnea distruge PSD, iar majoritatea social-democraților tace și suportă această situație. Problema este că lucrurile care afectează PSD-ul își pun amprenta asupra întregii țări:
”Știți foarte bine ce „prietenie” mă leagă de Dragnea. 🙂 Am fost primul care i-a cerut demisia, am spus și în interiorul PSD că Liviu Dragnea va distruge partidul. Din păcate, majoritatea tace și înghite… nu știu ce îi leagă pe multi PSDiști de Dragnea sau cum îi controlează. Nu e treaba mea. E doar spaima lor. Ce știu sigur, însă, este că ce se întamplă cu PSD nu îi afecteaza doar pe PSDisti, ci afectează întreaga țară, atât timp cât PSD este cel mai mare partid și, în plus, guvernează”.
”Astăzi, Dragnea a omorât PSD. Astăzi, în PSD, nu ai dreptul la nimic altceva decât să îi pupi tălpile lui Dragnea (vezi interviul recent din poziția de sclav a lui Marius Dunca de la Brașov… o rușine pentru orașul nostru!)”, a continuat Sturzu.
Acesta a avut un mesaj pentru social-democrații care încă mai au coloană vertebrală: ”Prin urmare, dragă Gabi Oniga, dragi prieteni care mai sunteți în PSD și înca nu aveți coloana vertebrală frântă de micul dictator mustăcios, eu cred că vă pierdeti timpul. Vă cunosc pe mulți dintre voi și nu sunteti nici comuniști, nici corupți, nici sclavii lui Dragnea… deci nu prea sunteși PSDișiti. Porniți pe un drum nou! Sunt convins că mulți vă vor urma. Mai mult, promit ca, între zboruri, să dau și eu o mână de ajutor ! ;)”.