Ungaria acuza Ucraina, tara nimicita sub bombele rusesti, ca intervine in alegerile interne si-l deranjeaza pe Orban

1822

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a acuzat miercuri Ucraina că încearcă să se amestece în alegerile legislative ce vor avea loc duminică în Ungaria, Kievul dorind ca acest scrutin să fie câştigat de opoziţia ce încearcă să-l înlăture de la putere pe premierul conservator Viktor Orban, relatează agenţiile MTI şi EFE, potrivit Digi24.ro

Acesta este un nou episod tensionat în relaţiile dintre Budapesta şi Kiev, marcate de acuzaţiile formulate de Ungaria privind încălcarea drepturilor minorităţii maghiare din Transcarpatia, iar mai recent de refuzul guvernului condus de Viktor Orban de a oferi Ucrainei arme şi de a permite tranzitul prin Ungaria pentru transporturile de arme occidentale livrate Ucrainei după invazia rusă.

„Stânga ungară menţine o coordonare strânsă cu reprezentanţii guvernului ucrainean”, căruia i-a promis că, dacă va câştiga alegerile duminică, va trimite arme Ucrainei şi va vota pentru sancţiuni europene care să vizeze exporturile ruse de petrol şi gaze naturale, a spus Szijjarto într-un mesaj video pe Facebook, făcând referire şi la unele articole din presă despre o colaborare între Kiev şi opoziţia ungară, dar fără dovezi concrete.

Ministrul ucrainean de externe i-a telefonat ambasadorului ucrainean la Budapesta pentru „a discuta opţiuni despre cum să influenţeze rezultatele alegerilor în Ungaria”, a mai susţinut Szijjarto.

Partidul conservator al actualului premier, Fidesz, se va confrunta la scrutinul de duminică cu un front unit al opoziţiei

Acesta a insistat şi asupra discursurilor în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat în diferite foruri internaţionale „atacuri constante la adresa Ungariei şi a guvernului ei pentru refuzul de a trimite arme Ucrainei sau de a vota pentru sancţiuni care ne pun în pericol aprovizionarea cu energie”, relatează Digi24.ro.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos