USL şi ARD se pregătesc de campania electorală

349

Astăzi, 19:04
Comentează add

de Radu Şarpe

Din primele declaraţii ale liderilor celor două formaţiuni reiese că atât USL cât şi ARD au în plan schimbări politice importante, cu unele puncte comune.

radu-sarpe

Lansarea candidaţilor Alianţei România Dreapta. Foto: Agerpres.

Alianţa România Dreaptă şi-a lansat candidaţii pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, sub sloganul „Reporneşte inima României”.

ARD va intra în lupta electorală cu peste 450 de candidaţi între care aproape 400 de la Partidul Democrat Liberal, condus de Vasile Blaga, iar restul de la Forţa Civică şi PNŢ-CD.

Lansarea candidaţilor a avut loc la Opera Română.

Potrivit redactorului Radio România Actualităţi, Bogdan Isopescu, la eveniment, reprezentanţii Alianţei au insistat pe un simbol central care într-un fel sau altul este o metaforă a programului de guvernare.

Simbolul este inima, care începe să pulseze pentru România şi deblochează motoarele acesteia.

Şi, evident, pentru că este vorba de o deblocare, liderii Alianţei arată cu degetul către cine a blocat lucrurile. În opinia lor, USL.

„De şase luni Victor Ponta este la putere dar nu guvernează. De şase luni de zile Ponta minte în fiecare zi că e bine în ţară. Minciuna a ajuns politică de stat. Dar oamenii văd altceva.

„Preţurile au luat-o razna, au crescut în şase luni de zile cum n-au crescut niciodată după 1989”, a declarat Vasile Blaga. 

Reprezentanţii Alianţei spun că proiectul lor se adresează în primul rând celor care la revoluţie aveau 20 de ani, oameni care nu mai au răbdare de ezitări şi nici de ezitările clasei politice.

Aceşti oameni sunt întreprinzătorii.

În final, liderii Alianţei cereau populaţiei să facă o comparaţie între programul ARD şi cel al USL, dar să se uite şi la realitatea din stradă.

Preşedintele Fundaţiei Creştin-Demcorate, Adrian Papahagi, spunea că USL a promis revoluţia bunului simţ, însă a pus în practică revoluţia bunului plac.

Ce programe propun cele două formaţiuni

Joi, Uniunea Social Liberală îşi va prezenta programul de guvernare.

Din primele declaraţii ale liderilor ar reieşi că ambele alianţe au în plan schimbări importante, cu unele puncte comune, cum ar fi reducerea cotei unice de impozitare. 

Potrivit redactorului Radio România Actualităţi, Iulia Gherman, USL şi Alianţa România Dreaptă îşi prezintă programele de guvernare ca fiind oferte serioase şi realiste pentru relansarea economiei şi creşterea veniturilor bugetare.

USL îşi menţine ideea unei impozitări progresive cu trei cote de 8% pentru salariile de până la 800 de lei, 12% de la 800 până la 1.600 de lei, şi un impozit de 16% pentru veniturile ce depăşesc 1.600 de lei pe lună.

USL pledează şi pentru reducerea taxei pe valoare adăugată la 9% pentru alimentele de bază.

ARD vrea scăderea cotei unice de la 16, la 12% a contribuţiei sociale din partea angajaţilor şi angajatorilor şi majorarea salariului minim pe economie de la 740, cât este acum, la 1.000 în anul 2014.

Reprezentanţii USL spun că propunerile pe care le fac vor însănătoşi bugetul de stat şi totodată nu contravin măsurilor convenite cu FMI.

„Cota diferenţiată de TVA este o măsură care, în principiu, a fost discutată şi n-a fost respinsă de instituţiile financiare internaţionale pe următorul raţionament.

„Având în vedere că astăzi se colectează efectiv din sumele datorate ca şi TVA cam 55%, iar în zona indistriei alimentare şi a produselor agricole de bază gradul de colectare este undeva spre 20%, atunci putem accepta că o gestionare mai bună a colectării, o stimulare a producătorilor prin mecansimul care face să se ramburseze echivalentul sumei de 15% din cotele de TVA către producători ar putea să crească gradul de colectare până la nivelul la care să nu se propage impact negativ pe încasările la bugetul de stat”, a spus Viorel Ştefan. 

Reducerea TVA, neagreată de FMI

Reprezentanţii FMI spuneau, însă, la întâlnirile de la Bucureşti că nu agrează reducerea cotelor diferenţiate de TVA care ar putea încuraja evaziunea fiscală.

În ceea ce-i priveşte pe liderii Alianţei România Dreaptă, aceştia avertizează că România are de plătit, în următorii doi, ani 25 de miliarde de euro.

Copreşedintele Alianţei, Mihai Răzvan Ungureanu, a precizat că pentru a face rost de bani sunt necesare măsuri de atragerea investitorilor în paralel cu reducerea costurilor cu forţa de muncă.

„Sperăm să putem oferi şapte taxe; coborâm de la sute, la sub zece.

„Toţi investitorii, toţi agenţii economici se plâng de impredictibilitatea fiscală, noi ne propunem o politică de predictibilitate fiscală ca orişice om de afaceri să-şi poată construi planul de afaceri fără să aibă grija că mâine se schimbă regulile fiscale faţă de propriul business şi ne propunem totodată să scădem gradual CAS, în aşa fel încât în 2015 să înregistrăm o scădere de cinci puncte procentuale”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu. 

Politica fiscală şi monetară vor fi abordate în discuţiile pe care guvernul le va relua de mâine cu FMI. Datele de bază ale bugetului pe 2013 în care se va reflecta programul de guvernare al USL sau ARD vor fi discuatte însă după alegerile din decembrie.

Felul materialelor promoţionale din campanie, reglementat miercuri

Guvernul va reglementa miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, condiţiile în care candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie îşi vor face campanie.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că valoarea obiectelor promoţionale cu caracter electoral nu poate depăşi zece lei.

Candidaţii nu au voie să ofere cetăţenilor alimente sau băuturi.

Şeful executivului a mai spus că ordonanţa ce va fi aprobata miercuri va stabili, alături de sancţiuni penale, modul de desfăşurare a campaniei şi împiedicarea unor tentative de cumparare de voturi sau de a împiedica oamenii să vină la vot.

La sfârsitul lunii trecute, Biroul Electoral Central a decis că în ziua alegerilor să nu fie organizate tombole, cu scopul de a determina alegătorii să voteze sau să nu voteze.

Campania electorală va începe vineri şi se încheie pe 8 decembrie.

Taguri:
ARD, USL, guvern, candidaţi, alegeri, parlament, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta, FMI, taxe, impozit

Autor

Citește mai multe articole
de Radu Şarpe

Articole cu teme similare:

  • Alianţa România Dreaptă îşi lansează luni candidaţii
  • USL şi-a lansat candidaţii pentru parlamentarele din decembrie
ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos