USR considera ca sprijinul administratiei americane pentru continuarea luptei anticoruptie si sustinerea statului de drept in Romania, prevesteste DECESUL coalitiei PSD-ALDE!

409

USR consideră că declaraţia făcută de preşedintele american Donald Trump privind sprijinul acordat preşedintelui Klaus Iohannis în lupta anticorupţie anunţă sfârşitul coaliţiei dintre PSD şi ALDE, scrie digi24.ro.

”USR apreciază sprijinul administraţiei americane pentru continuarea luptei anticorupţie şi susţinerea statului de drept în România. Acest mesaj de sprijin, transmis cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în SUA, prevesteşte sfârşitul coaliţiei PSD – ALDE. Prin susţinerea eforturilor forţelor reformiste, SUA descurajează în mod clar tentativele actualei majorităţi PSD-ALDE de a face reversibile progresele înregistrate în justiţie şi în lupta împotriva corupţiei în ultimii ani şi de a discredita nişte instituţii care sunt model de bune practici la nivelul internaţional”, se arată într-un comunicat al USR, intitulat ”Sfârşitul coaliţiei PSD-ALDE anunţat la Casa Albă”.

Importanţa vizitei este arătată de faptul că preşedintele Iohannis este al patrulea lider UE invitat la Casa Albă de către preşedintele Donald Trump şi de aprecierea arătată faţă de angajamentul României de a aloca 2% din PIB pentru apărare. ”USR va monitoriza respectarea acestui angajament, în condiţiile de risc introduse de politica opacă şi ineficientă a Guvernului Grindeanu şi PSD”, mai precizeză sursa citată.

Donald Trump l-a elogiat pe preşedintele Klaus Iohannis, la conferinţa comună de presă susţinută vineri la Casa Albă, pentru efortul depus de şeful statului român pentru combaterea corupţiei şi pentru apărarea statului de drept.

”Domnul preşedinte, vrea să aplaud curajul dv., eforturile curajoase ale României de a combate corupţia şi de a apăra domnia legii. Acest efort este necesar pentru a crea un mediu în care comerţul să înflorească şi oamenii să prospere”, a declarat Donald Trump.

Preşedintele american a afirmat că România are sprijinul Statelor Unite în procesul de combatere a corupţiei. ”Sprijinim foarte mult România şi această luptă împotriva corupţiei. A făcut o treabă extraordinară (Iohannis – n. red) Ştim ce s-a întâmplat, iar el o să câştige această luptă şi are sprijinul nostru”, a mai spus Donald Trump.