Corneliu Vadim Tudor este amenintat cu excluderea din PRM de catre membrii Biroului Permanent al partidului care l-au revocat din functia de presedinte, daca va organiza un alt congres de alegeri decat cel programat pe 27 iulie, la Alba Iulia, potrivit agerpres.ro.
Dumitru Badea, coordonatorul PRM, a declarat, ca prin astfel de actiuni, Corneliu Vadim Tudor ‘se umple de ridicol’.
‘In legatura cu un asa zis congres pe care ex-presedintele Corneliu Vadim Tudor vrea sa-l organizeze pe 20 iulie, deci cu o saptamana inaintea Congresului extraordinar de la Alba Iulia, in care scop, acum sunt in plina desfasurare conferintele judetene extraordinare care aleg delegati in mod statutar, ii rugam pe toti membrii de partid, inclusiv pe cei care sunt derutati, sa nu se lase manipulati si sa nu dea curs unei asemenea actiuni prin care Corneliu Vadim Tudor continua sa se acopere de ridicol. Il avertizam pe europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor ca, in ipoteza in care pune la cale si forteaza organizarea nelegala si nestatutara a unui asa zis Congres al PRM la 20 iulie, in Bucuresti, vom fi obligati sa luam in discutie si sa decidem in Biroul Permanent excluderea sa din partid’, a declarat Dumitru Badea.
Liderul PRM Neamt l-a mai acuzat pe Corneliu Vadim Tudor ca a folosit numele presedintei Tribunalului Bucuresti care i-ar fi spus ca ii va da castig de cauza in instanta in cazul demiterii sale din functia de presedinte al partidului.
‘Corneliu Vadim Tudor a declarat public ca a discutat personal, telefonic, cu doamna Laura Andrei, presedinta Tribunalului municipiului Bucuresti, care i-a promis ca va dispune judecarea in procedura de urgenta a solicitarii pe care a facut-o privind desfasurarea nelegala si nestatutara a lucrarilor Plenarei Consiliului National extraordinar al PRM din 15 iunie, si l-a asigurat ca ii va da castig de cauza’, a afirmat Dumitru Badea.
Liderul PRM Neamt este convins de contrariul declaratiilor lui Corneliu Vadim Tudor dar ii cere presedintei Tribunalului Bucuresti sa confirme sau sa infirme existenta unor astfel de discutii si promisiuni.