Victor Ponta a declarat ca presedintele a vandut interesele Romaniei pentru a pastra prietenii personale in caz de nevoie.
„Am vazut o decizie de astazi a Curtii Constitutionale. Problema nu este cine merge la Consiliu, ca merge presedintele, merge prim-ministrul, problema este daca acolo te bati pentru Romania sau daca acolo vinzi Romania ca sa-si pastrezi tu niste prietenii personale in caz de nevoie. Ori, eu cred ca presedintele a vandut interesele Romaniei si cand a negociat deficitul, si cand a negociat fondurile europene, iar despre agenda digitala (tema ultimei reuniuni a Consiliului UE-n.r.) banuiesc ca nu a deschis gura la Consiliul European ca nu stia”, a spus Ponta.
Declaratia lui Ponta vine dupa ce Curtea Constitutionala a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, constestatia formulata de presedintele Traian Basescu privind legea care reglementeaza reprezentarea Romaniei la Consiliul European.
Seful Guvernului a sustinut totodata ca Romania va avea la dispozitie mai putine fonduri europene in perioada 2014-2020 deoarece asa a negociat presedintele, fara niciun mandat, si ca exista obligatia incadrarii in limita unui deficit extrem de mic tot pentru ca presedintele a angajat in acest sens tara fara sa intrebe pe nimeni, in 2011, alte state neavand aceasta obligatie.
Sursa: mediafax.ro