Victor Ponta, despre Dancila: „Ar fi al doilea presedinte al PSD care pleaca cu mascatii”

340

PRO Romania asteapta ca premierul Viorica Dancila sa vina sa ceara votul Parlamentului pentru a ramane la guvernare, a declarat miercuri liderul formatiunii, Victor Ponta.

„Am discutat cu colegii parlamentari – suntem 29 – am facut calcule, apropo de majoritati, si asteptam ca doamna Dancila, asa cum ne-a anuntat ca are majoritate, ca are voturi, ca a cumparat parlamentari – cu o suta de mii, cu doua sute de mii, nu stiu cu cat i-a cumparat, treaba ei -, sa vina in Parlament cat mai urgent, chiar saptamana viitoare, sa ceara votul pentru noul Guvern. Obtine 233 de voturi – activeaza in continuare, nu le obtine, atunci putem sa trecem la ceea ce noi consideram ca o solutie urgenta, si anume un nou guvern”, a precizat Ponta, intr-o conferinta de presa la Parlament, citat de Agerpres.

Intrebat ce vor face parlamentarii PRO Romania in privinta motiunii de cenzura, el a spus ca doreste mai intai sa vada documentul.

„Sa o vedem. Nu o sa va spun niciodata ca fac ceva ce nu vad. (…) Ce sa semnez? Ca n-am nicio hartie in fata. (…) E pe drum, la noi nu a ajuns. Nu am vazut textul. Primul lucru – vrem sa vedem daca toata lumea joaca corect. Eu, de exemplu, cred ca domnul Basescu are un blat cu Viorica Dancila. Cum a reusit la Senat sa vedem daca ii lasa pe deputati sa semneze si sa voteze motiunea, ca Basescu are blatul cu Dancila si probabil ca nu ii lasa. Dupa, sigur, impreuna cu cei de la ALDE o sa formulam un punct de vedere. Nu sustinem Guvernul actual. (…) Cred in continuare ca trebuie sa insistam ca doamna Dancila sa vina sa ceara votul in Parlament”, a sustinut liderul PRO Romania.

In contextul in care premierul Dancila a afirmat recent, la Mamaia, ca nu va pleca din functie, Victor Ponta a spus: „Atunci o sa chem mascatii sa o scoatem din Guvern, ce putem sa facem altceva? Ar fi al doilea presedinte al PSD care pleaca cu mascatii”.

„In primul rand cred ca trebuie sa insistam sa se deblocheze Guvernul. Guvernul nu se poate debloca decat printr-un vot in Parlament”, a subliniat Victor Ponta.

De asemenea, intrebat daca a cerut de la premierul Viorica Dancila functia de ministru al Afacerilor Externe, Ponta a raspuns ironic: „Da, in timp ce dormeam si dupa ce bausem 100 de sticle de votca. (…) Ce sa discut cu doamna Dancila? I-am spus foarte clar in singura noastra discutie, cu tot respectul, nu am putut sa o jignesc, ca nu pot sa fac parte dintr-un guvern in care doamna Dancila e prim-ministru, ca eu am fost in Guvernul Nastase totusi. Chiar sa ajung la Dancila… (…) Am avut o singura intalnire, dupa care a fugit la CExN sa spuna ca nu vrea (cu PRO Romania la guvernare – n.r.) – exact ce ii spusesem eu ca nu putem sa o sustinem la prezidentiale. I-a mintit pe cei de la CExN, de exemplu a zis ca am cerut 9 functii de ministru. Niciodata. Doamna Dancila a mostenit de la domnul Dragnea si faptul ca ii minte pe cei din CExN. Norocul celor din CExN este ca ma suna ei si afla de la mine adevarul”, a afirmat Ponta.

In opinia presedintelui PRO Romania, Calin Popescu-Tariceanu si ALDE s-au desprins dintr-o alianta „care ii facea rau si lui si partidului”.

„Si cred ca domnul Tariceanu are suficienta experienta si autoritate in ALDE ca sa reziste la atacurile fostilor parteneri”, a Victor Ponta.

Fostul premier a anuntat, in context, ca parlamentarii PRO Romania il vor sustine pentru functia de presedinte al Senatului pe Ion Popa, candidatul ALDE.

„PRO Romania nu vrea sa faca parte dintr-un nou USL, sa il faca PNL-ul cu USR-ul si eventual cu PMP-ul daca ii lasa Basescu. Eu imi doresc, in primul rand, un guvern de centru-stanga”, a adaugat el.

Victor Ponta a mai spus ca a avut o intalnire tehnica cu toti coordonatorii la nivel national de la PRO Romania, referitoare la sprijinul pe care partidul il va acorda candidatului la prezidentiale Mircea Diaconu.

„Asa cum arata primele sondaje, credem ca intra in turul al doilea. Cred ca luna septembrie este o luna importanta din punctul asta de vedere. Probabil ca foarte multi dintre votantii USR il vor vota totusi pe domnul Iohannis, pentru ca domnul Barna este un om tanar, care trebuie sa mai invete, poate ca va fi un candidat puternic pentru mine in 2024. Pe partea stanga, foarte multi dintre votantii PSD vor vota cu Mircea Diaconu, pentru ca il considera un candidat altfel. (…) Noi facem partea de informare, domnul Diaconu este cunoscut ca persoana publica, are o televiziune sau doua la care nu mai are voie sa apara, dar mergem noi in tara si spunem ca va candida, ceea ce cred ca va ajuta foarte mult pentru obtinerea de voturi”, a explicat Victor Ponta.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos