Victor Ponta i-a raspuns presedintelui Basescu pe tema revizuirii Constitutiei, declarand ca el nu crede ca modificarile vor bloca statul, ci dimpotriva, vor balansa raportul de puteri.
„Sunt absolut convins ca modificarile la Constitutie sunt necesare pentru a balansa raportul de puteri, pentru a nu mai permite niciodata in viitor ca o singura persoana, indiferent cum se numeste, sa aiba mai multa putere decat e normal intr-o societate democratica. Nu cred ca ne blocam, cred ca tocmai am iesit dintr-o perioada lunga de involutie, de blocaj si crize, iar acum, cu mai multa intelepciune si mai mult curaj, putem avea in anii care urmeaza o dezvoltare de care aveam nevoie mai demult”, a spus Ponta.
El a aratat ca USL ramane foarte deschisa la toate sugestiile, dar ca la un moment dat trebuie luate si decizii care nu pot multumi pe toata lumea.
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la ceremonia de depunere a juramantului de catre noii judecatori ai CC, ca singura justificare de revizuire a legii fundamentale era referendumul din 2009, iar ceea ce se intampla acum cu revizuirea Constitutiei reprezinta „un risc de blocare a statului”.
Traian Basescu a mentionat ca astazi se elaboreaza o noua Constitutie, dupa ce propunerea initiala de revizuire a fost respinsa, „o Constitutie care incepe sa nu mai semene a lege a legilor”.
El a mai afirmat ca proiectul actual al Constitutiei „nu inseamna simplificarea statului, si complicarea lui”.
Sursa: mediafax.ro