Zvonurile s-au adeverit: Sebastian Ghita A FOST PRINS in Belgrad! Extradarea lui ar putea dura mai mult de o luna de zile!

451

Omul de afaceri Sebastian Ghita a fost localizat si retinut la Belgrad, in noaptea de joi spre vineri, a anuntat Inspectoratul General al Politiei Romane.

Potrivit IGPR, „in momentul depistarii, cel in cauza a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezinta insemnele unui stat din U.E”.

„In urma activitatilor investigative complexe si a informatiilor furnizate de Directia Operatiuni Speciale si Directia de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Romane, in cursul acestei nopti, in Belgrad, a fost localizat si retinut, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian”, se arata in comunicatul IGPR.

Politia Romana le-a multumit colegilor din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croatia, Austria, Italia si Franta, precum si partenerilor interni, pentru cooperarea in acest caz.

Surse judiciare su declarat pentru News.ro ca a fost urmarit fratele lui Ghita, care initial s-a aflat la Istanbul, dupa care a plecat catre Serbia. Conform surselor citate, cand Ghita a fost prins erau impreuna. Omul de afaceri avea permis de conducere si buletin sloven si a fost dus la un birou de politie din Belgrad, scrie ziare.com.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a confirmat la Digi24 ca Ghita era impreuna cu fratele sau in momentul in care a fost retinut. Potrivit ministrului, fratele lui Sebastian Ghita a prezentat documente adevarate, iar omul de afaceri documente false, de Slovenia.

In ceea ce priveste extradarea lui Sebastian Ghita din Serbia, ministrul a precizat ca autoritatile din Belgrad vor intocmi mai intai un dosar penal pentru prezentare de documente false.

„Sunt proceduri specifice, in acest moment statul sarb deruleaza actiuni specifice. Vor intocmi un dosar penal pentru ca a prezentat documente false, dupa finalziarea acestor proceduri urmeaza procedura de extradare, prin Ministerul justitiei”, a declarat Carmen Dan, pentru Digi24.

Ministrul de Interne a mai spus ca extradarea lui Sebastian Ghita va „depinde foarte mult si de ce se intampla in Serbia”.

Jurnalistul Adelin Petrisor a postat pe Facebook o fotografie cu Sebastian Ghita, facuta in timpul capturarii omului de afaceri. Se poate observa ca acesta a incercat sa isi schimbe infatisarea: este tuns zero si are barba.

Au existat zvonuri ca Ghita se afla in Serbia, inca de luna trecuta

Informatia ca Sebastian Ghita s-ar afla in Serbia a aparut inca din luna martie. Citand surse oficiale din randul anchetatorilor, televiziuni de stiri si alte site-uri au relatat atunci ca omul de afaceri ar fi fost localizat in Serbia.

In schimb, oficiali ai Politiei Romane au infirmat aceasta ipoteza pentru News.ro: „Nu confirmam informatia aparuta in spatiul public privindu-l pe inculpatul Ghita Sebastian. Nici noi, nici procurorul de caz”.

Si procurorul general Augustin Lazar a declarat in acel moment ca este falsa informatia potrivit careia Sebastian Ghita ar fi fost localizat in Serbia.

„Eu stiu ca este o informatie falsa. Este falsa”, a raspuns procurorul general.

La randul sau, premierul Sorin Grindeanu a spus la acea vreme ca informatiile aparute in spatiul public privind localizarea lui Sebastian Ghita nu sunt corecte.

Sebastian Ghita a disparut in urma cu patru luni

Sebastian Ghita, patronul Romania TV, a disparut pe 21 decembrie 2016, cand a reusit sa fuga de politistii care il urmareau. El a fost initial dat in urmarire nationala dupa ce a incalat termenii controlului judiciar.

Ulterior a fost inclus de Europol pe lista „Europe’s Most Wanted Fugitives” a celor mai cautati infractori fugari de pe continent.

La inceputul lunii martie, DNA a anuntat ca din investigatii rezulta ca Ghita a plecat din Romania.

” (…) Intrucat din investigatii a rezultat ca Ghita Sebastian Aurelian a parasit teritoriul national, pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare”, se arata in documentele DNA din cel mai nou dosar de coruptie in care Ghita este inculpat.

Conform acelorasi documente, un martor dintr-un dosar al fostului deputat a declarat ca Ghita stia de anul trecut ca reprezentanti ai firmelor Romsys si Siveco au formulat denunturi pe numele sau si era convins ca procurorii vor cere arestarea sa dupa incheierea mandatului de parlamentar si pierderea imunitatii.

Pe numele lui Sebastian Ghita au fost emise doua mandate de arestare in lipsa.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos